Alte denumiri: A şasea săptămână a Postului Mare; Săptămâna Florilor;

În Săptămâna Florilor nimeni să nu se laie, că-i ies ghiocei albi în păr.

Vinerea Floriilor; Vinerile Scumpe

Tradiţii: Vinerile Scumpe sunt vinerea înaintea Floriilor, Vinerea Ouălor şi Vinerea înaintea Crăciunului. Se ţin cu credinţa că vor fi feriţi de arsuri

Sâmbăta Floriilor; Sâmbăta lui Lazăr; Lăzărelul; Moşii de Florii

Sărbătoare de graniţă, este în acelaşi timp Sâmbăta lui Lazăr, cel care „a murit de dor de plăcinte“, cât şi ajunul Floriilor, ziua când florile, plantele de orice fel încep să-şi dezvăluie virtuţile magice.

Tradiţii: Serbează amintirea a trei Lazăr: Lazăr cel sărac (Luca, 14, 19-31), Lazăr din Vitania, înviat de Iisus, Lazăr (Lăzărel), mort de dor de plăcinte. E rău de rătăcit. Se povesteşte că unul Lazăr a rătăcit şi s-a găsit după şase săptămâni. Se spune că Lazăr a fost frate cu cucul. Cucul s-a rătăcit de Lazăr şi se strigă unul pe altul de dorul plăcintelor. Atunci se fac plăcinte şi se dau de pomană, ca să nu se mai rătăcească cucul de Lazăr. De la Sâmbăta lui Lazăr începe să cânte cucul.

Obiceiuri: Femeile fac tot felul de copturi, mai ales plăcinte, pe care le împărţesc mai ales săracilor de pomană (Moşii de Florii), ca să nu păţească şi ele cum a păţit mama lui Lazăr, care a murit de dor de plăcinte, sau ca avutul care n-a vrut să-i dea lui Lazăr cel sărac nici măcar o singură fărâmitură de pâine de pe masa sa, ca să-şi potolească foamea. Lăzărelul: Colindă fetele mici, împodobite cu flori pe la cap şi cu un bariş în faţă. Fetele cântă un cântec despre moartea nefericită şi despre înmormântarea unui tânăr pe nume Lazăr. Una din fete (Lăzăriţa) se îmbracă în mireasă. În cântec se spune că acesta i-a cerut mamei să-i facă azimă şi ea n-a voit; el s-a dus apoi cu oile la pădure, s-a suit pe o creangă pentru a scutura frunze oilor; când a început să bată vântul, creanga s-a rupt, el a căzut şi a murit. Cele trei surori ale lui l-au găsit, l-au adus acasă, l-au scăldat în lapte dulce şi l-au înmormântat. Uneori se face referire şi la moartea logodnicei lui Lazăr (Marian, 1994, II, pp. 77, 78). Fetelor care colindă li se dau ouă. În Sâmbăta lui Lazăr ţigăncile umblă cu Lazăra, jucând şi cântând astfel:

Frunzuliţă matostat,
Lazăra, Lazăra,
Lazăr că s-a mâniat,
Lazăra, Lazăra,
Turtă, brânză, n-a mâncat,
Lazăra, Lazăra,
Cu oile a pornit,
Lazăra, Lazăra,
Oile nu le-a pierdut,
Lazăra, Lazăra,
Într-un copac s-a suit,
Lazăra, Lazăra,
Un vânt mare c-a bătut,
Lazăra, Lazăra,
Sângele l-a podidit,
Lazăra, Lazăra,
Precista l-a sprijinit,
Lazăra, Lazăra,
Sub copac că l-a culcat,
Lazăra, Lazăra,
Frunză pe el a picat.
Lazăra, Lazăra,
Frunza mi l-a-ncoperit,
Lazăra, Lazăra,
Nouă mierle l-a-ngrijit.
Lazăra, Lazăra,
N-au fost nouă mierlişoare,
Lazăra, Lazăra,
ªi-au fost nouă surioare
Lazăra, Lazăra,
Cine joacă Lazăra?
Lazăra, Lazăra,
Ioana şi cu Stoiana
Lazăra, Lazăra,
Dar cu ce mi sunt gătite?
Lazăra, Lazăra,
Cu ce mi sunt primenite?
Lazăra, Lazăra,
Cu mărgele de surcele,
Lazăra, Lazăra,
Cu cercei de ghiocei,
Lazăra, Lazăra,
Cu pantofi de căprioară,
Lazăra, Lazăra,
Cu fuste de lânişoară,
Lazăra, Lazăra,
Cu ilicu pistricior,
Lazăra, Lazăra,
Cu cămaşa de fuior,
Lazăra, Lazăra,
Bătută pe la picior,
Lazăra, Lazăra,
Cu papuci lucraţi de turci,
Lazăra, Lazăra,
Cum le place la haiduci,
Lazăra, Lazăra

Intrarea Domnului în Ierusalim; Floriile, Duminica Floriilor

Cea mai mare sărbătoare a Postului, avanpremiera Paştilor, consacră plantele magice specifice (salcia), marcând în acelaşi timp apropierea finalului de post („nunta urzicilor“ semnificând imposibilitatea consumului de urzici în continuare, explicată prin îmbătrânirea plantelor). Printre practicile de propiţiere, înflorirea (esenţa Floriilor – ziua florilor de orice fel) este leit-motivul magiei imitative.

Tradiţii: Se numeşte aşa pentru că în această zi se sfinţesc la biserică sălcii, şi pentru că din această zi pomii şi florile încep a înmuguri şi a înflori. Maica Domnului, vrând să vadă pe Hristos răstignit, a avut în cale o apă. S-a rugat de toate buruienile ca să o treacă, şi nici una n-a voit, numai salcia a întins o cracă şi a trecut-o dincolo. Maica Domnului a binecuvântat-o, ca să o ducă la biserică, s-o slujească preoţii şi să se încingă oamenii cu ea, ca să nu-i doară mijlocul la seceratul grâului. Se spune că acum are loc nunta urzicilor.

Obiceiuri: În toate casele coc atâtea pâini de grâu câţi membri are familia, dar pâinile nu sunt de-o formă şi mărime, variază conform etatei membrilor de familie. Aceste pâini se împletesc din aluat de grâu cu multă grijă şi pe deasupra se înfrumuseţează cu cununi, cruci ori alte figuri, tot din aluatul acela. La Florii numai fetele se strâng la o casă, îşi pun inelele sau cerceii într-o căldare cu apă şi inelul care este scos de trei ori, acea fată rămâne goghie (surata cea mare). A doua zi de Paşti fiecare fată se duce cu colaci la goghie şi ea le pune masa, făcută cu contribuţia tuturor fetelor.

(Olteanu, Antoaneta – CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)