Lunea Rătăcită; Oarbele-Şchioapele

O sărbătoare enigmatică, închinată unor divinităţi feminine ce amintesc de Rusalii, deşi supranumele Oarbele-Şchioapele, precum şi Lunea Rătăcită trimit mai degrabă la ieşirea din sărbătoarea Ispasului (poate fi vorba tot de duhurile morţilor, care au rătăcit sau pot rătăci calea spre lumea cealaltă; o rătăcire/întârziere asemănătoare este şi cea amintită de Paştele Blajinilor, tot într-o zi de luni). Prin analogie, rătăcirea se putea extinde şi asupra celor vii, care trebuia să se ferească de aceste neplăceri prin interdicţii specifice.
Tradiţii: Invocată de oameni să nu se rătăcească când mergeau la pădure sau plecau la drumuri lungi.

Marţi între Tunuri; Tretunul

Sărbătoarea dintre Tunuri (între tunete!) se potriveşte perfect perioadei dezlănţuirii ploilor furtunoase din calendarul fix. Prima marţi după Înălţare nu se munceşte la câmp, ca să nu fii lovit de trăsnet.

Joi

Joi a şaptea după Paşti se ţine de tunete (trăsnete), grindină şi vifore; se serbează cu nelucrare. Cu aceasta se încheia serbarea joilor de peste an.

Sâmbăta Rusaliilor; Sâmbăta Moşilor; Moşii de Rusalii; Moşii cei Mari; Moşii de Vară; Moşii de Sâmburi

Caracterul funerar al sărbătorii Rusaliilor, manifestat în întreg complexul de festivităţi (Todorusalele, Ispasul, Lunea Rătăcită) este susţinut de următorul episod, şi anume de Sâmbăta Moşilor. Oamenii continuă să se ferească de duhurile necurate prin împodobirea locuinţelor cu leuştean, tei, usturoi ş.a., precum şi prin îmbunarea acestora şi a morţilor cu ofrandele specifice. Pentru a grăbi plecarea de pe pământ a demonilor, în această zi se desfăşura obiceiul intitulat Goana Rusaliilor, care avea ca temă principală alungarea Rusaliilor de pe pământ.

Tradiţii: Moşii se zice că au fost nouă uncheşi bătrâni, care, pe unde mergeau, numai bine şi minuni făceau. În aceste zile se deşteaptă toţi morţii şi se duc pe Valea cu Dor. Acolo găsesc tot ce li s-a dat de pomană în cursul anului. Cine nu găseşte nimic ia ţărână în poală şi se întoarce mâhnit. Oalele se împart, pentru ca cei morţi să aibă cu ce bea apă pe lumea cealaltă. În zilele de Moşi se lucrează orice, dar nu se toarce, căci se crede că se întorc colacii de la morţi îndărăt. Acum nu se dau lăturile afară, că bieţii morţi stau cu gurile căscate în această zi, aşteptând colaci, şi lăturile le dau în gura lor. Nu se mătură, că se dă praf în ochii morţilor, care stau după uşă, până a doua zi, când, după terminarea liturghiei, îşi iau zborul către cer.

Obiceiuri: Pomană pentru morţi în sâmbăta dinaintea Rusaliilor, preparată din porumb râşnit (păsat) fiert în apă sau în lapte, amestecat cu untură încinsă sau brânză. Fac colaci şi dau cu lapte, de pomană pentru morţi, cu ceapă şi usturoi verde. Aceasta o fac pentru ca să fie feriţi de boale din apucate şi a merge bine la zarzavaturile din grădină. Cofele se umplu cu apă de la fântână sau de izvor. Când se umplu cu apă, se lasă pe ghizdurile fântânii un ban, ce reprezintă plata apei. Aceasta se face pentru că apa a fost dobândită prin munca altora şi, neplătind-o, pomana n-ar fi primită. Cofele şi toate celelalte vase sunt împodobite cu cununi de flori, mai ales de trandafiri. Pe lângă florile înşirate pe aţă se pun şi roşcove, smochine, covrigi şi alte lucruri cumpărate din târg. La Moşii de Cireşe se aşează masa, pe care se pun grămezi de cireşe, flori şi colăcei, apoi se împart la oameni şi copii ce sunt chemaţi înadins. Ca cineva să împartă trebuie ca mai întâi să nu fi gustat cireşe până în momentul acela. E zi în care femeile gospodine fac bucate bune cu carne de miel, plăcinte, alivenci, lapte cu tocmagi etc. şi dau de pomană în blide nouă, linguri nouă şi vase nouă, cu apă de la fântâna lor proprie sau cumpărată cu parale, dacă nu au fântână. Dau de pomană părinţii la fii şi nepoţi, naşii finilor, cumătrii, rudele şi prietenii unii altora. Pomana o duce o fată sau femeie îmbrăcată în haine de sărbătoare. Blidul cu mâncare şi vasul cu vin sau cu apă e împodobit cu trandafiri, mintă şi calapăr, şi colac şi lumânare. Intră în casă, pune pomana pe masă, aprind lumânarea şi o dă celui în drept, zicând: „Ţine… de sufletul tatei, al mamei sau al altui mort“. Cel în drept o ia şi răspunde: „Bodaproste“. Goana Rusaliilor: ceata fecioarelor, în vârstă de opt-paisprezece ani, întotdeauna în număr fără soţ, se constituia sub jurământ solemn: „Zău, am să împlinesc Goana Rusaliilor până voi ieşi la horă şi nimeni decât mine şi ai mei să nu ştie, altfel Rusaliile să mă pedepsească!“ În dimineaţa zilei de vineri dinaintea Rusaliilor se întâlneau şi mergeau în taină în pădure sau pe câmp pentru a strânge flori, confecţionau din ele cununiţe, cingători şi buchete şi ţineau post negru până a doua zi. În noaptea de sâmbătă, după cântatul cocoşilor de miezul nopţii, fetele se sculau, se îmbrăcau în alb, mergeau, fără să vorbească, în câmp, în locul unde confecţionaseră cu o zi înainte cununile. Primele cuvinte se pronunţă în momentul sosirii ultimei surate: „Bună dimineaţa, surată!“ „Bună dimineaţa, fete curate! Să pornim Goana Rusaliilor!“ Cea mai mare surată încheie dialogul cu cuvintele: „Gonim lucrurile necurate, să ne rămână vetrele curate ca roadele de rouă din cer picate!“ După împodobirea cu cununile şi cingătorile de flori aduse de acasă, fetele deveneau foarte vesele, începeau să cânte, se prindeau într-o horă năvalnică şi înconjurau vatra satului; apoi fetele se întorceau acasă, mâncau şi beau apă, încheind postul negru Duminica Mare, Duminica Rusaliilor Prescripţiile impuse de ajunul sărbătorii se continuă chiar şi în Duminica Rusaliilor, considerată a fi punctul culminant în care se dezlănţuiau cu o deosebită forţă duhurile nemulţumite. Impactul deosebit de puternic al sacralităţii sărbătorii, la care se adăuga încăpăţânarea sufletelor morţilor, care nu doreau să părăsească pământul a făcut ca în fapt sărbătoarea, după modelul Crăciunului şi al Paştelui, să dispună în realitate de trei zile. Acum îşi încheiau activitatea şi cetele de căluşari, întrucât nu mai era periculoasă şederea afară a oamenilor.

Duminica Mare, Duminica Rusaliilor

Prescripţiile impuse de ajunul sărbătorii se continuă chiar şi în Duminica Rusaliilor, considerată a fi punctul culminant în care se dezlănţuiau cu o deosebită forţă duhurile nemulţumite. Impactul deosebit de puternic al sacralităţii sărbătorii, la care se adăuga încăpăţânarea sufletelor morţilor, care nu doreau să părăsească pământul a făcut ca în fapt sărbătoarea, după modelul Crăciunului şi al Paştelui, să dispună în realitate de trei zile. Acum îşi încheiau activitatea şi cetele de căluşari, întrucât nu mai era periculoasă şederea afară a oamenilor.

Tradiţii: Rusaliile se ţin pentru Maica Domnului, că a mirosit o floare şi a rămas însărcinată cu Iisus Hristos. Rusaliile este sărbătoarea diavolului. Se zice că odată a venit Dumnezeu pe pământ. Oamenii au vrut să meargă să-l vadă. Dracii însă, pentru ca să-i împiedice, au pus pinteni la picioare şi au început să joace, pentru a atrage atenţia oamenilor. Şi aşa a fost. Rusaliile este o sărbătoare pe care o ţin femeile, punând pelin în brâu, şezând pe iarbă verde, bând vin amestecat cu acel pelin, având credinţa că prin aceasta vor fi voinice în timpul anului şi ferite de boli. De la Duminica Mare înainte este îngăduit oricui să doarmă pe prispa casei, sau oriunde afară. Până la această zi însă nu este bine, căci pe cel ce se culcă afară îl cuprind frigurile aduse de spiritele rele ale aerului.

Obiceiuri: Este obiceiul ca în această zi băieţii sau fetele să prindă un văr, surată sau verişoară. Copiii îşi fac sau îşi dau cu străchini, flăcăii şi fetele – cu farfurii sau căni de porţelan. În farfurie sau în strachină se pun flori de grădină, puţină apă şi alte lucruri, precum: pâine, colivă, păsat, colarezi (orez ori făină cu lapte), ouă, caş dulce, cozonaci, turte dulci, fragi şi o lumânare. Astfel gătită, farfuria sau strachina se tămâie. Cu acest blid, fata merge la surata sau la verişoara ei, îi spune „bună ziua, surată“, iar surata-i răspunde tot cu „bună ziua“. Cea dintâi aprinde lumânarea şi zice:
– Ţine, să-mi fie mie pe lumea ailaltă!
– Bodaproste! Ţine şi tu p-asta, să-mi fie mie. Şi-i dă şi aceasta blid.
Dacă cele două fete nu-s surate vechi, ci acum se prind, se duc mai întâi şi taie câte o cracă de măr dulce şi apoi merg la puţ, împreună cu un flăcău. Acolo una se aşază într-o parte şi cealaltă în faţa ei. Flăcăul le întreabă şi ele răspund de câte trei ori:
– Daţi surate pân-la moarte?
– Dăm surate pân-la moarte!
şi:
– De azi înainte sunteţi surori?
– Suntem!
şi, în sfârşit:
– De azi înainte să ştiţi: nu vă mai ziceţi pe nume, ci surate.
Apoi le dă în mână cărcana de măr dulce şi, apucând una de o ramură şi alta de cealaltă, trag s-o spintece. De aci înainte sunt surate.

(Olteanu, Antoaneta - CALENDARELE POPORULUI ROMÂN)