Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in Fratia Sfantului Mormant de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si Ierusalimiteanul. Devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului VI Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos). Monahul Andrei ramane la Constantinopol unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special a unui orfelinat si a unui camin de batrani. In 692 a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit numele de Criteanul, dat de Biserica. A fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea populatiei la viata liturgica a Bisericii a compus o multime de imnuri liturgice, intre care cel mai cunoscut Canonul cel Mare. Sf. Andrei Criteanul a murit in 740, pe cand revenea in Creta din Constantinopol. De aceea, mormantul sau se afla in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).
Canonul cel Mare este un canon de pocainta, un imn liturgic (peste 250 stihiri), alcatuit din 9 cantari bogate, compuse la randul lor din stihiri scurte de pocainta, ritmate de imnul „Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!”.
Canonul liturgic are 9 cantari mai lungi format din multe stihiri scurte, iar aceste 9 intercalau la inceput 9 cantari biblice folosite in viata liturgica rasariteana.
1. Cantarea lui Moise (Exod 15, 1-19)
2. Noua Cantare a lui Moise (Deuteronom 32, 1-43)
3. Rugaciunea Anei, mama lui Samuel (I Regi 2, 1-10)
4. Rugaciunea profetului Avacum (Avacum 3, 2-19)
5. Rugaciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20)
6. Rugaciunea lui Iona (Iona, 2, 3-10)
7. Rugaciunea celor 3 tineri
8. Cantarea celor 3 tineri (pentru 7-8, Sfanta Scriptura, Editia Sfantului Sinod, 1998, p. 950-951)
9. Cantarea Nascatoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) si rugaciunea lui Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul (Luca 1, 68-79)
Fiecare cantare a Canonului incepe cu un Irmos (o strofa ce da tonul), se continua cu stihuri mai scurte si se incheie cu lauda de preamarire adresata Sf. Treimi (doxastikon) si o lauda adresata Maicii Domnului (theotokion). Acest bogat si frumos canon este totodata meditatie biblica si rugaciunea de pocainta. Este un dialog al omului pacatos cu propria constiinta. Sufletul care se pocaieste plange pentru pacatele savarsite. Rugaciunea vamesului „Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul” devine in „Canonul Sf. Andrei Criteanul” ritmul si respectul pocaintei. Pocainta rugaciune a fiului risipitor ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului: „Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul (Cantarea a II-a, 2). Pacatul este legatura puternica a sufletului cu cele materiale. Prin pacat ne indepartam de Dumnezeu, sufletul se pustieste. Pacatul descris in Canon este pacatul intregii firi omenesti, incepand cu Adam si Eva. De aceea Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia privind caderea in pacat sau biruinta asupra lui. Marii pacatosi care s-au indreptat devin dascali ai Bisericii si rugatori pentru cei aflati in pacat. Astfel este pomenita Cuvioasa Maria Egipteanca.
Rugaciunea din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului si Sf. Apostoli arata legatura dintre pocainta si inviere. Acestia devin pregatire si dor de inviere, comoara a vietii vesnice ca legatura e iubire a omului cu Dumnezeu. Marturisirea si preamarirea Sf. Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sf. Treime. Botezati in numele Sf. Treimi crestinii reinnoiesc Sfanta Taina a Botezului prin lacrimile pocaintei, mor pentru pacat si invie sufleteste pentru Hristos. Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sf. celei de O Fiinta, de Viata Facatoarei si Nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca „usile pocaintei sa devina cale catre portile Imparatiei Cerurilor.”
Canonul ce mare se citeste in Biserica in postul Pastelui, dar poate fi citit de orice crestin, care doreste sa-si ceara iertare Tatalui Ceresc pentru pacatele savarsite.
