Sfântul Nicolae Velimirovici
Căci trei sunt care mărturisesc în cer : Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceştia trei Una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel (I loan 5 : 7-8).
Când citim Sfintele Scripturi, trebuie să fim atenţi la fiecare cuvânt. Cititorul grăbit nu observă deosebirea pe care Evanghelistul o face între Treimea Cerească şi cea pământească. Căci despre Treimea Cerească el spune: şi Aceştia trei Una sunt. Iar despre treimea pământească el spune: şi aceşti trei mărturisesc la fel. Între cele două este o mare deosebire. Tatăl, Fiul, şi Duhul sunt Una, pe când Duhul, apa şi sângele mărturisesc la fel dar nu sunt una. Toţi oamenii de pe pământ sunt împreună la fel, dar nu sunt una. Apa şi sângele sunt trupul iar duhul este duhul. „Căci trupul pofteşte împotriva duhului iar duhul împotriva trupului” (Galateni 5 :17). Şi totuşi, chiar dacă nu sunt una, sunt totuşi împreună. Când omul moare legătura se rupe, încetează să mai existe. Apa şi sângele merg într-o parte, iar duhul merge în altă parte. Pe când Persoanele Sfintei Treimi Celei din Ceruri nu numai că sunt împreună, dar sunt şi una.
Mai este o treime şi în cerul din lăuntrul omului care ar trebui să fie nu doar o armonie, ci chiar o unime, aşa încât omul să fie binecuvântat şi în această lume şi în cealaltă. Aceasta este unirea dintre minte, inimă şi voinţă. Câtă vreme acestea sunt doar împreună, omul se va afla mereu în război cu sine însuşi şi cu Treimea Cea Cerească. Dar când acestea trei devin una, când nici una dintre ele nu le ţine pe celelalte două în sclavie, atunci omul se umple de pacea lui Dumnezeu care covârşeşte orice minte (Filipeni 4 :7), orice cuvânt al omului, orice explicaţie, orice teamă şi orice tristeţe. Atunci micul cer dinlăuntrul omului începe să semene cu marele cer al lui Dumnezeu, iar în om începe să se arate chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.
O, Doamne Cel în Treime închinat şi Slăvit, ajută-ne nouă să semănăm măcar cu cei care îţi seamănă Ţie.
Despre Tatăl şi despre Fiul
Şi cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 12 :45).
Cel care vede lumina vede şi soarele care o trimite. Căci cum ar putea vedea cineva soarele fără ca să-i vadă şi lumina? Dacă soarele nu ar da lumina lui, nimeni nu putea cunoaşte măcar că există soare. Toată cunoaşterea noastră despre soare o primim tocmai de la razele care vin de la el. Nimeni nu a văzut vreodată soarele cu ajutorul vreunei alte lumini, alta decât cea a soarelui însuşi. Aşa stau lucrurile şi în ceea ce priveşte cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl, la care nu putem ajunge decât prin Fiul. Cel care nu ştie despre Fiul nu poate şti nici despre Tatăl. Cel care II cunoaşte pe Fiul, îl cunoaşte şi pe Tatăl. Cel care îl vede pe Fiul, îl vede şi pe Tatăl. Dumnezeu nu poate fi cunoscut tară Lumina Sa Care a venit printre oameni. Căci Lumina Tatălui este Fiul: Eu sunt Lumina lumii (Ioan 8 : 12), a spus Hristos. Şi Lumina străluceşte în întuneric! Lumea fizică ar zăcea cufundată în cel mai adânc întuneric dacă nu am avea lumina soarelui, tar lumea duhovnicească şi morală, adică sufletul uman, zace într-un întuneric şi mai adânc dacă nu are Lumina Care este de la Tatăl. Hristos este Lumina Tatălui.
Cu adevărat, fraţilor, nici o Lumină nu luminează mai bine Fiinţa lui Dumnezeu decât lumina Stăpânului şi Domnului Hristos. Cel care îl vede pe Hristos îl vede pe Dumnezeu. Cel care nu-L vede, zace în întuneric.
O Stăpâne Doamne Iisuse Hristoase, ajută pururea sufletelor noastre să Te vadă pe Tine, iar prin Tine, pe Tatăl Cel Ceresc şi pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Treimea Sfântă cea de O Fiinţă şi Nedespărţită.
Despre cunoaşterea reciprocă dintre Tată şi Fiu
Eu II ştiu pe El, căci de la El sunt şi El M-a trimis pe Mine (loan 7: 29).
Nimeni altcineva nu a mai îndrăznit să spună că îl cunoaşte pe Dumnezeu. Mulţi au putut doar să zică: „Cred în Dumnezeu.” Dar numai Mântuitorul Hristos a putut să zică: „Eu îl cunosc pe Dumnezeu.” Şi a şi adăugat, pentru lămurirea noastră, de unde îl cunoaşte, zicând: Căci de la El sunt şi El M-a trimis. Primul argument: De la El sunt, arată fiinţa Lui co-eternă cu a Tatălui; iar al doilea argument: Şi El M-a trimis pe Mine arată venirea Fiului în trup şi în lumea creată ca emisar al Sfintei Treimi.
Nouă, celor care credem în Hristos, nu ne este dat să-L cunoaştem pe Tatăl aşa cum Fiul Său Unul Născut îl cunoaşte; ci nouă ne este dat şi ne este poruncit ca să credem. Nevoinţa şi virtutea noastră este ca să credem, nu ca să cunoaştem. Căci dacă toţi 1-am cunoaşte pe Dumnezeu pentru că L-am văzut, atunci loc pentru nevoinţa şi virtutea noastră nu ar mai fi. Căci ce merit este acolo când crezi ceea ce vezi? Merit este să crezi chiar dacă nu ai văzut; aceasta este nevoinţa, aici stă mântuirea. Noi nu suntem vrednici ca să-L vedem pe Dumnezeu şi să-L cunoaştem pentru că L-am văzut, căci noi suntem slăbănogiţi de păcat şi înstrăinaţi de Dumnezeu. Dar milostivirea lui Dumnezeu ne-a dăruit nouă credinţa câtă vreme trăim pe pământ, ca prin ea să ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu şi pentru ca ea să ne conducă tot mai aproape de împărăţia în care vom vedea şi vom cunoaşte în viaţa cea veşnică.
O fraţilor, să credem în Hristos Stăpânul pentru că El cunoaşte. El nu grăieşte din credinţă, ci din cunoaştere.
O Preamilostive Doamne, întăreşte-ne nouă credinţa întru Tine. Tinde marginea veşmântului Tău către noi, ca să ne putem ţine de ea până la sfârşitul vieţii noastre. Căci a Ta este slava şi mulţumită în veci, Amin.
(din Vieţile Sfinţilor însoţite de Cântări, Cugetări, Luări aminte şi Predici pentru fiecare zi a anului)
