| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre cum trebuie să ne mulţumim cu cele strict necesare
Având hrană şi îmbrăcăminte, cu acestea vom fi îndestulaţi (1 Tim 6:8).
Apostolii lui Dumnezeu au predicat altora ceea ce ei înşişi împliniseră mai întâi desăvârşit în propriile lor vieţi. Având îmbrăcăminte şi hrană, erau îndestulaţi doar cu atât. Şi chiar când nici îmbrăcăminte sau hrană nu aveau, tot erau îndestulaţi. Căci îndestularea lor nu venea de la cele din afară, ci de la cele dinlăuntru, îndestularea lor nu era una ieftină, ca a animalelor, ci una scumpă, foarte scumpă, şi foarte rară. Îndestularea lăuntrică, îndestularea cu pacea şi dragostea lui Dumnezeu cele din inimă, aceasta este îndestularea oamenilor cu adevărat mari, aceasta este îndestularea apostolică, în marile bătălii şi războaie, generalii se îmbracă şi se hrănesc ca soldaţii obişnuiţi, căci ei nu caută îndestularea cu hrană sau îmbrăcăminte, ci caută îndestularea victoriei şi a biruinţei. Biruinţa este cel dintâi principiu al îndestulării celor care luptă. Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre supunerea faţă de Voia lui Dumnezeu
Facă-se Voia Ta, precum în cer, aşa şi pre pământ (Matei 6:10).
Binecuvântat fie Sfântul Botezător Ioan în veci, căci a împlinit Vestea Cea Bună înaintea sosirii Veştii Celei Bune! Plecând în pustie, el s-a dăruit întreg voii lui Dumnezeu, cu trupul şi cu sufletul. Voia lui Dumnezeu a împlinit-o în trupul său pe pământ, ca şi în cerul sufletului său. Nici foamea nici fiarele sălbatice nu s-au apropiat de trupul său de-a lungul anilor lungi pe care i-a petrecut în pustie. Nici nu a fost sufletul său vătămat de tristeţe sau disperare din cauza singurătăţii, şi nici de mândrie din cauza vederilor cereşti. El nu a căutat la oameni nici pâine şi nici cunoaştere, însuşi Dumnezeu i-a dăruit toate cele de trebuinţă, căci el însuşi se dăruise mai înainte cu totul voii lui Dumnezeu. Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre Taina Dumnezeieştii Treimi
Căci trei sunt care mărturisesc în cer : Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceştia trei Una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ: Duhul şi apa şi sângele, şi aceşti trei mărturisesc la fel (I loan 5 : 7-8).
Când citim Sfintele Scripturi, trebuie să fim atenţi la fiecare cuvânt. Cititorul grăbit nu observă deosebirea pe care Evanghelistul o face între Treimea Cerească şi cea pământească. Căci despre Treimea Cerească el spune: şi Aceştia trei Una sunt. Iar despre treimea pământească el spune: şi aceşti trei mărturisesc la fel. Între cele două este o mare deosebire. Tatăl, Fiul, şi Duhul sunt Una, pe când Duhul, apa şi sângele mărturisesc la fel dar nu sunt una. Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre bucuria cea de după întristare
Deci şi voi acum sunteţi trişti, dar iarăşi vă voi vedea şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră nimeni nu o va lua de la voi (loan 16: 22).
Căci iată, tatăl urcă pe crucea răstignirii iar fiii lui în jur plâng cu amar. Dar în loc ca fiii să-l mângâie pe el, el, tatăl, este cel care puternic este să-i mângâie pe fiii lui. Cam aşa s-au întâmplat lucrurile şi cu Mântuitorul şi cu ucenicii Lui. Mergând către moartea Lui cea amară, pe Stăpânul îl îndurerează mai mult durerea ucenicilor Lui decât suferinţa pe care ştia că avea să o îndure. El îi mângâie cu nădejde nemincinoasă şi îi întăreşte cu prorocia unei noi şi minunate fapte, ce avea să se întâmple neapărat: Dar iarăşi vă voi vedea. Aceasta este prorocia învierii Lui celei preaslăvite. Căci Lui nu i S-a întâmplat niciodată ceva care să nu fi fost prorocit. Căci El nu a prorocit doar despre Sine însuşi, ci şi despre ucenicii Lui. A prorocit că ei se vor afla în strâmtorări mari, ca acelea ale femeii care naşte în cumplite dureri; dar că aşa cum femeia uită de durerile ei insuportabile după ce a dat naştere pruncului, căci se bucură că s-a născut om în lume (Ioan 16: 21), aşa va fi şi cu ei. Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre recunoaşterea Fiului lui Dumnezeu în plin întuneric
Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta! (Matei 27: 54)
Aşa a strigat sutaşul, cel care a păzit conştiincios crucea, după porunca comandantului său. Căci avea ordin de la superiorii lui să păzească Trupul lui Hristos pe Golgota. La vedere el nu şi-a făcut decât stricta datorie, acţionând aproape ca o maşină, dar cu acest strigăt sufletul lui s-a trezit. El, un soldat roman, un păgân şi un idolatru, a văzut deodată pe deplin tot adevărul care s-a petrecut în timpul morţii lui Hristos Dumnezeu, atunci când a strigat: Cu adevărat, Fiul lui Dumnezeu a fost Acesta! Necunoscând nimic despre Unul Dumnezeu, necunoscând nimic despre Lege sau Proroci, el a înţeles, a cuprins pe dată într-o fulgerare a inimii şi minţii ceea ce înşişi preoţii Celui Preaînalt şi învăţătorii de Lege nu au voit să înţeleagă. Cu strigătul sutaşului s-au împlinit Scripturile de Domnul rostite: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi (loan 9: 39). Cu adevărat, iată că cel care era orb cu duhul a văzut, pe cînd cei care credeau că văd au fost complet orbiţi. Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici - Predică la deschiderea minunată a mormintelor
Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat (Matei 27: 52).
O, năpraznic semn! Căci iată, trupurile cele moarte de demult ale sfinţilor bărbaţi şi femei L-au recunoscut pe Cel Care a murit în chinuri pe Cruce – dar sufletele cele moarte ale bătrânilor iudei nu L-au recunoscut! Zidirea în întregul ei s-a cutremurat, dar numai sufletele criminale ale lui Anania, Caiafa şi Irod nu s-au cutremurat! Iată că drepţii cei morţi de demult s-au arătat mai simţitori decât viii cei păcătoşi. Căci cum ar fi putut rămâne nesimţitori sfinţii cei de demult adormiţi cînd pietrele înseşi nu au putut rămâne nesimţitoare? Cum s-ar fi putut ca, în timpul acestui eveniment care a cauzat pământului să se cutremure şi soarelui să-şi ascundă razele lui, trupurile oamenilor să doarmă în morminte – să doarmă în morminte ele, care împliniseră Legea Veche, care nădăjduiseră în El pentru viaţă, care prorociseră despre El şi închiseseră ochii în nădejdea venirii Lui? O, cumplit păcat! O, mare este nădejdea noastră, a celor care nădăjduim în înviere! Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre îngrozirea zidirii la moartea lui Hristos
Şi iată, catapeteasma templului s-a sfâşiat în două de sus până jos, şi pământul s-a cutremurat şi pietrele s-au despicat; Mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat (Matei 27: 51-52).
O grozavă mustrare a viilor! Căci până şi zidirea cea nesimţitoare L-a cunoscut şi recunoscut pe El ca Dumnezeu, în timp ce oamenii nu au voit să-L cunoască! Toate cele fără grai au strigat cu glas tare, fiecare în modul ei, şi pe limba sa! Căci pământul se cutremură – iată graiul lui! Soarele şi acoperă lumina – iată graiul şi al lui. Toată zidirea strigă de mânie în graiul fiecărui element al ei. Toată zidirea se supune Lui, precum oarecând lui Adam în Rai, căci toată zidirea îl recunoaşte pe El drept Stăpân, aşa cum l-a recunoscut odinioară pe Adam în Rai. Cum anume L-a cunoscut zidirea, şi cum anume s-a făcut că I s-a supus, nu ştim, căci aceasta este o taină de nepătruns pentru noi. Credem că este vreun instinct interior al zidirii necugetătoare, care se află în ea de la Cuvântul lui Dumnezeu Care a creat-o. Căci iată, acest instinct al zidirii iraţionale este de mii de ori mai raţional decât raţiunea omului când aceasta este întunecată de păcat! Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre răbdarea până la sfîrşit
Dar cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui (Matei 24: 13).
O Stăpâne mult îndurător şi îndelung răbdător, Tu ai îndurat toate, totul până la sfârşit. De aceea eşti Tu nu doar binecuvântat în vecii vecilor, dar şi izvorul tuturor binecuvântărilor tuturor oamenilor care îşi doresc binele în vecii vecilor. Sfinţii apostoli au îndurat până la sfârşit şi au intrat în veşnicia cea binecuvântată. Sfinţii cuvioşi de bună voie au îndurat toate chinurile şi suferinţele până la sfârşit şi s-au preaslăvit şi în cer şi pe pământ. Citeste in continuare »
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
Sfântul Nicolae Velimirovici despre mâna trădătorului
Dar iată mâna celui ce Mă vinde este cu Mine la masă (Luca 22: 21).
Greu îi este unui general să bată război de biruinţă cînd duşmanul este chiar în tabăra lui, printre ostaşii lui, chiar ostaşul lui. Iuda era socotit printre marii ostaşi ai lui Hristos. Cu toate acestea, el era marele duşman, cel dinăuntru. Şiruri întregi de duşmani şi urâtori îl încojurau strâgându-şi rândurile tot mai aproape, ca să-L ucidă, iar Iuda pregătea trădarea dinăuntru. Mâna lui era la masa pe care Hristos o binecuvântase, dar gândurile lui erau împreună voitoare cu ale celor mai negri şi mai sălbatici duşmani ai Lui, cu cei care îl urau de moarte, cu cei care ca nişte vipere îl înconjurau din toate părţile pe Domnul Cel blând. Oare nu astfel este şi azi, cînd mâinile multor trădători se află la Masa lui Hristos? Citeste in continuare »
|
|
|
|
|
|