Mar
14
Adaugat de (admin) in Masa de Pasti la 14-Martie-2008

Ingrediente:
Coca
500 kg faina, 2 lingurite rase (7 g) drojdie „fast rise” sau 2,5 lingurite rase (8 g) drojdie uscata sau 25 g de drojdie proaspata, 150 g zahar, coaja de la jumatate de lamaie, 2 galbenusuri, 2 albusuri, 200 ml lapte rece, 1/4 lingurita esenta de rom, 1/2–1 lingurita esenta de vanilie, 100–125 g margarina
Umplutura
500 g branza de vaci, 3-4 oua, 125 g zahar, 100 g stafide, 2 pliculete zahar vanilat sau esenta de vanilie, coaja de la jumatate de lamaie
Instructiuni:
Coca
1) Se pun deoparte doua lingurite de albus pentru uns cozonacii. Se bat restul de albusuri spuma, dar nu foarte tare (se bat toate cinci albusurile impreuna, si se ia pentru coca doar 40-50% din spuma).
2) In alt vas se topeste margarina (pe aragaz sau la microunde pe „dezghetare”), apoi se adauga laptele rece si galbenusurile.
3) Se incalzeste cu grija amestecul pana e cald, dar nu fierbinte (40–43°C, 105–110°F). Un amestec prea rece face drojdia sa nu creasca, iar unul prea fierbinte o opareste si o omoara.
4) Se adauga esenta de vanilie, esenta de rom si coaja de lamaie. Se adauga albusurile batute si se amesteca putin.
5) In vasul de la mixer se pun ingredientele uscate: faina (se lasa 200 g deoparte), drojdia si zaharul. Cu carligul de coca, se amesteca 10–20 de secunde.
6) Amestecand in continuare, se toarna incet, cate putin, amestecul lichid. Cel mai probabil, coca o sa fie prea moale. Se adauga din restul de faina cate 50–75 g odata, si se amesteca de fiecare data pana se incorporeaza complet (1–2 minute).
7) Cand coca ramane agatata pe carlig si curata peretii vasului, nu mai trebuie faina. E posibil sa fie nevoie de mai mult de 1 kg de faina — adaugati pana cand coca nu se mai lipeste de peretii vasului, dar nu mai mult de atat. Continuati sa amestecati inca 3–4 minute dupa ce ati adaugat ultima portie de faina.
8) Faceti o bila din coca si lasati-o sa creasca intr-un vas uns cu foarte putin ulei. Rostogoliti bila in vas ca sa se unga cu ulei pe toate partile, inveliti vasul intr-un prosop si puneti-l la dospit cam o ora intr-un loc cald si ferit de curent (30–35°C, 85–90°F). Coca trebuie aproape sa se dubleze in volum.
9) Din 2/3 din coca se intinde o foaie rotunda de 2-3 cm grosime. Se pune foaia in forma bine unsa cu margarina sau ulei.
10) Din treimea ramasa se impleteste un colac de dimensiune formei pentru pasca, o forma care poate avea 20-23 cm diametru.
Umplutura
1) Se lasa la crescut fara umplutura spre deosebire de cozonac. Inainte de a fi data la cuptor se pune umplutura. Nu faceti greseala s-o puneti la crescut cu branza la mijloc. Zaharul se va topi si veti avea o pasca cu sos si nefacuta.
2) Se rade coaja de la jumatate de lamaie, daca aveti puteti sa puneti si putina coaja de portocala. Se amesteca toate ingredientele de la umplutura, se pun in forma, deasupra se pune colacul si se da la cuptor (preincalzit 350°F) aproximativ 45-55 minute.
3) Se testeaza cu o scobitoare.
4) Se lasa la racit in forma.


Comments are closed.