Sfântului Ioan Gură de Aur - Omilia despre profetul Iona și despre post

Fost-a cuvântul Domnului către Iona: „Scoală-te și mergi la Ninive, cetatea cea mare” (Iona l, 1-2). Dar ce trebuia el să vestească acolo? El trebuia să strige: „incă trei zile și Ninive se va prapadi” (Iona 3, 4). Dar pentru ce, o Dumnezeule, poruncești să se vestească mai inainte nenorocirea pe care voiești să o trimiți ? Răspunsul lui Dumnezeu este: „Tocmai ca să nu fac ceea ce am poruncit să se vestească”. Pentru aceea Dumnezeu ne-a amenințat și cu iadul, pentru ca să nu ne arunce in iad. El zice către noi cam așa: „Teme-te de cuvintele Mele, și nu vei tremura de faptele Mele”. Citeste in continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur - Gândirea la iad şi la împărăţia cerului trebuie să ne ferească de păcat

“Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere și cu slavă multă” (Lc. 21, 27)

“Noi toţi trebuie să ne arătăm înaintea scaunului lui Hristos, ca să ia fiecare după cele săvârşite prin trup, ori bine ori rău” (II Cor. 5, 10).

Să ne înfăţişăm, rogu-vă, înaintea scaunului Judecăţii lui Dumnezeu, ca şi cum El ar sta înaintea noastră, ca şi cum Judecătorul ar fi aşezat pe dânsul şi ca şi cum toate faptele noastre ar fi descoperite. Aşa, noi trebuie nu numai să ne arătăm înaintea acestui scaun de judecată, ci vom fi înaintea lui cu totul dezveliţi. Nu roşiţi oare ? Adeseori am voit noi mai bucuroşi să murim decât unele fapte de ruşine ale noastre să fie cunoscute prietenilor noştri celor vrednici de cinste. Dar ce vom simţi noi atunci când păcatele noastre vor fi descoperite îngerilor şi oamenilor, si nouă înşine ne vor fi ţinute înaintea ochilor? Citeste in continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur - Omul nu trebuie să deznădăjduiască pentru păcatele sale, dar nici să nu fie leneş şi uşuratic la minte

“Aşa va fi bucurie în cer pentru un păcătos ce se pocăieşte” (Lc. 15. 7)
Când noi ştim că suntem păcătoşi, nu trebuie nici să deznădăjduim, nici să fim uşuratici la minte şi leneşi, căci amândouă acestea ne-ar duce la pieire. Adică deznădăjduirea ne împiedică de a ne scula din căderea în păcate, iară uşuratatea minţii face, ca şi cei ce stau, să se poticnească şi să cadă. Aceasta, aşadar, ne răpeşte binele pe care îl posedăm, iară aceea, adică deznădăjduirea, nu ne lasă a ne elibera de relele sub care noi suspinăm. Uşurătatea minţii ne împinge iarăşi afară din cer, unde noi ne aflăm, iară deznădăjduirea ne aruncă în beznă răutăţii. Dacă noi însă nu deznădăjduim, putem curând să scăpăm de aceasta beznă. Socoteşte acum puterea amândurora, atât a uşurătăţii de minte, cât şi a deznădăjduirii! Citeste in continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur despre ideea şi vrednicia smereniei

Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri înalte despre sine, ci zice ca Pavel: „Cu nimica pe mine nu mă ştiu vinovat, însă aceasta nu mă îndreptează pe mine” (Cor. 4, 4). Şi iarăşi: „Iisus Hristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu” (Tim, l, 15).
Aceea este smerenie, când cineva cu faptele cele bune ale sale este mai presus de toţi, şi totuşi se înjoseşte înlăuntrul său. Iară pentru ca să cunoaşteţi cât de bine este a nu gândi cineva lucruri înalte despre sine, închipuiţi-vă două trăsuri care se întrec între ele. Trăgătorii uneia să fie dreptatea cu mândria, iar trăgătorii alteia - păcatul cu smerenia; şi veţi vedea că trăsura păcatului învinge pe cea a dreptăţii; nu pentru că păcatul ar fi având aşa de multă putere proprie, ci prin tăria smereniei celei legate cu dânsul. Şi trăsura dreptăţii rămâne în urmă, nu pentru că dreptatea ar fi foarte slabă, ci pentru greutatea şi povara mândriei. Adică, precum smerenia, prin puterea ei cea însemnată, covârşeşte puterea păcatului si ne ridică până la cer, aşa pe de altă parte, mândria, prin greutatea şi povara ei cea mare, pune stăpânire pe dreptate şi o doboară la pământ. Citeste in continuare »

Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in Fratia Sfantului Mormant de la Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si Ierusalimiteanul. Devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului VI Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos). Monahul Andrei ramane la Constantinopol unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special a unui orfelinat si a unui camin de batrani. In 692 a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit numele de Criteanul, dat de Biserica. A fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea populatiei la viata liturgica a Bisericii a compus o multime de imnuri liturgice, intre care cel mai cunoscut Canonul cel Mare. Sf. Andrei Criteanul a murit in 740, pe cand revenea in Creta din Constantinopol. De aceea, mormantul sau se afla in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos). Citeste in continuare »

CANONUL MARE

Alcătuire a Sfântului Părintelui nostru Andrei Criteanul Ierusalimiteanul.

Cântarea 1, glasul al 6-lea:

Irmosul:

Ajutor şi acoperitor S-a făcut mie spre mântuire. Acesta este Dumnezeul meu şi-L voi slăvi pe El; Dumnezeul părintelui meu şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit (de două ori).

Stih: Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă.

De unde voi începe a plânge faptele vieţii mele celei ticăloase? Ce începere voi pune, Hristoase, acestei tânguiri de acum? Ci ca un milostiv, dă-mi iertare greşealelor. Citeste in continuare »

Triodul este una dintre cele trei mari perioade ale anului liturgic. Numită şi perioada prepascală, Triodul precede perioada Penticostarului (opt săptămâni după Paşti) şi urmează perioadei celei mai lungi, Octoihul. Perioada Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului şi până în Sâmbăta Mare (înainte de Paşti), în total 10 săptămâni care ne pregătesc şi ne provoacă la o sinceră cercetare de sine şi la un serios demers al întregii noastre fiinţe pentru întâlnirea şi vieţuirea cu şi în Hristos cel răstignit şi înviat. Citeste in continuare »

Doamne şi Stăpânul vieţii mele, duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânie şi al grăirii în desert nu mi-l da mie!
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al dragostei, dăruieşte-mi mie, slugii Tale!
Aşa, Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşelile mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor. Amin.
Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Efrem Sirul (28 ianuarie)
Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul (~306 - 373) marchează slujbele Postului Mare. Este repetată de trei ori si însoţită de trei metanii mari, închinăciuni cu fruntea până la pământ. Metania (metanoia) desemnează tocmai pocăinţa ca eliberare a noastră de sub toată stăpânirea acestei lumi.
Citeste in continuare »