Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (Lăsatului sec de brânză)

Iubiţi fraţi! Deja am ajuns chiar la uşa Sfântului Post! Ea este deja gata să se deschidă înaintea noastră! Deja ni s-a citit astăzi în Evanghelie, după rânduiala Sfintei Biserici, povaţa Domnului nostru Iisus Hristos despre intrarea cuviincioasă în nevoinţa Postului. De veţi ierta oamenilor greşalele lor, vesteşte învăţătura Evangheliei care s-a citit astăzi, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu va ierta vouă greşalele voastre (Matei 6, 14-15). Cu această vestire ne întâmpină Sfânta Biserică la uşa Postului! Aceasta e condiţia pe care ea ne-o pune înainte, noastră pentru feluritele aplecări păcătoase, îndurând felurite lipsuri şi strâmtorări trupeşti: Evanghelia cere de la noi milă mai înainte de jertfă, pentru ca jertfa să fie bineplăcută lui Dumnezeu. Citeste in continuare »

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Duminica Înfricoșatei Judecăți (Lăsatului sec de carne)
Va veni Fiul Omului întru slava Sa (Matei 25, 31).

Iubiţi fraţi! Nu de mult L-am văzut pe Domnul nostru Iisus Hristos născându-Se în peşteră, înfăşat cu scutece, culcat în iesle, primind asupra Sa o dată cu omenitatea toate neputinţele omeneşti, afară de păcat; nu de mult L-am văzut prigonit de Irod, fugind de sabia ucigaşilor în Egipt, întorcându-Se în Iudeea, necutezând să rămână în ea, sălăşluindu-Se în Nazaret – cetate săracă şi de puţină însemnătate a lipsitului de strălucire ţinut galilean, primind botez deopotrivă cu cei care aveau nevoie de botez, propovăduind pocăinţa şi venirea împărăţiei cerurilor. Nu de mult am văzut acestea, şi ne pregătim de o nouă vedere duhovnicească, de o nouă şi cât se poate de uimitoare privelişte. Spre a ne face vrednici pe cât e cu putinţă omului de această privelişte, ne apucăm de curăţirea ochilor duhovniceşti – minţii şi inimii – prin nevoinţa postului. Citeste in continuare »

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Duminica Fiului Risipitor

Iubiţi fraţi! Sfânta Biserică, această maică iubitoare de fii a credincioşilor, care i-a născut întru mântuire şi ia asupra sa toate grijile ca fiii săi să nu rămână lipsiţi de moştenirea lor – Cerul, pregătindu-i de săvârşirea cu izbândă a nevoinţei care vine a sfintelor Păresimi, a rânduit astăzi să se citească la Dumnezeiasca Liturghie pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre fiul risipitor. Citeste in continuare »

Sfântul Ignatie Briancianinov – A doua predică în Duminica Vameşului şi Fariseului

În Evanghelia citită acum este înfăţişată rugăciunea vameşului, ce i-a atras acestuia milostivirea lui Dumnezeu. Rugăciunea aceasta stătea în următoarele câteva cuvinte: Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului (Luca 18, 13). Vrednic de luare-aminte este şi faptul că această scurtă rugăciune a fost ascultată de Dumnezeu şi că ea a fost rostită în templu în timpul slujbei, când se citeau şi se cântau psalmi şi alte rugăciuni. Rugăciunea aceasta a fost încuviinţată de Evanghelie şi dată ca pildă de rugăciune: să o cercetăm cu evlavie este pentru noi o datorie sfântă. Citeste in continuare »

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Duminica Vameşului şi Fariseului

Iubiţi fraţi! În Evanghelia care s-a citit astăzi, am auzit pilda Domnului nostru Iisus Hristos despre vameş şi fariseu. Din ce pricină a spus Domnul această pildă? El a spus-o pentru oamenii care, amăgiţi şi înşelaţi de părerea de sine, se întemeiază şi nădăjduiesc în dreptatea lor, în faptele lor bune,privesc spre ceilalţi oameni de la înălţimea părerii lor de sine şi amăgirii lor de sine, îi defăima – adică au o părere proastă despre ei, îi dispreţuiesc, îi osândesc, îi vorbesc de rău atât în taină, în sufletul lor, cât şi la arătare, înaintea oamenilor. Citeste in continuare »

Sfântul Nicodim Aghioritul despre iertare
Câte şi care sunt semnele adevăratei iertări

Iertarea păcatelor are patru semne, unul mai mare decât celelalte.
Primul semn: când omul urăşte păcatul din toată inima atunci când şi-1 aminteşte şi se teme să nu cadă iar, se teme chiar să simtă o oarecare plăcere şi chemare către el.
Al doilea semn, mai mare decât primul, este atunci când omul îşi aminteşte de păcate fără patimă, adică fără plăcere, întristare sau ură.
Al treilea semn, mai mare decât acesta, este atunci când cineva îşi aminteşte păcatele şi se bucură şi dă slavă lui Dumnezeu pentru mulţimea virtuţilor dobândite din pricina păcatelor sale prin harul dumnezeiesc şi prin pocăinţă.
Al patrulea semn, cel mai mare dintre toate, este atunci când omul îşi scoate din inimă toate gândurile pătimaşe şi când le uită cu desăvârşire, încât niciodată nu-l mai pot ispiti. Citeste in continuare »

Sfântul Nicodim Aghioritul despre pocăinţă
Durerea inimii trebuie să fie necurmată
Neîncetată trebuie să fie durerea inimii, fiindcă neîncetată este şi pocăinţa. De aceea, frate, şi tu trebuie să ai mereu durere in inimă. Cu cât o ai mai mult, cu atât ai şi mai multă pocăinţă. Cum dispare durerea, cum se depărtează de la tine şi pocăinţa, cum spune şi Gheorghios Karessios dimpreună cu ceilalţi teologi. De aceea Sfântul Isaac zice că: “Nici o virtute nu este mai înaltă decât pocăinţa, pentru că pocăinţa nu se sfârşeşte nicicând” (Cuvântul 55). Citeste in continuare »

Sfântul Nicodim Aghioritul despre adevărata pocăinţă
Adevărata pocăinţă are nevoie de patru lucruri

Să ştii că cine doreşte să-şi facă livadă într-un loc sălbatic are nevoie de patru lucruri:
• să taie lăstarii şi crengile copacilor neroditori.
• să-i taie şi le scoată rădăcinile, pentru că, dacă rădăcinile rămân, răsar apoi alţi lăstari.
• în locul copacilor sălbatici să sădească pomi roditori.
• să-i păzească de animale şi de vitregii până le cresc rădăcinile, se fac mari şi dau roade. Citeste in continuare »

Cuvântul Liturghie provine de la grecescul leyon ergon şi înseamnă lucrare publică. Începutul acestui cuvânt îl găsim în V.T. şi denumea toate actele de cult ale preoţilor leviţi. Mai apoi toate slujbele creştine se numeau liturghii şi în cele din urmă acest cuvânt a căpătat o conotaţie mult mai restrânsă pe care o ştim noi astăzi.
Sfânta Liturghie este una din cele mai mari taine pe care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a instituit-o ca şi unealtă de mare preţ într-ajutorarea mântuirii noastre. De când a luat ultima cină alături de Apostolii săi, până astăzi şi până la sfârşitul veacurilor cuvintele şi gesturile Mântuitorului rămân la fel de actuale atunci când binecuvântând pâinea a dat-o Apostolilor săi zicând: Luaţi mâncaţi, acesta este trupul meu…; apoi binecuvântând paharul de vin l-a dat acelora zicând: Beţi dintru acesta toţi… adăugând: aceasta să o faceţi întru pomenirea mea.(Matei 36, 26-28; Marcu 14, 22-24; Luca 22, 19-20). Astfel prin aceasta Mântuitorul împuterniceşte pe Apostoli, care la rândul lor pe episcopi şi preoţi, să săvârşească jertfa cea fără de sânge întru pomenirea Lui. Citeste in continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur despre obârşia răului

Dar pentru ce a făcut Dumnezeu pe om aşa cum este (adică în stare de a fi rău)? Nu Dumnezeu l-a făcut aşa, departe de aceasta; căci altfel nu l-ar fi pedepsit. Ţinem oare de rău pe robii noştri când înşişi noi suntem în greşeală? Cu atât mai mult Dumnezeu, stăpânul lumii, nu ne-ar fi ţinut pe noi.

Cum a ajuns, aşadar, omul unde a ajuns? Prin propria lui greşeală, prin greşeala trândăviei lui. A creat Dumnezeu pe toţi oamenii? Pentru oricine, aceasta-i limpede. Cum se face atunci că nu toţi sunt asemenea, în ce priveşte virtutea şi stricăciunea?

De unde au ieşit cei răi, cei stricaţi? Dacă voia nu are aici nici un rost, dacă firea a făcut totul, atunci cum se face că unii să fie buni, şi alţii răi? Dacă toţi ar fi răi din fire, ar fi cu neputinţă cuiva să fie bun – dacă toţi ar fi buni din fire, cu neputinţă să fie cineva rău. Firea fiind aceeaşi pentru toţi oamenii, toţi ar trebui să fie, din partea aceasta, de un singur fel, buni sau răi. Citeste in continuare »