Sfântul Nicolae Velimirovici despre şovăiala lui Pilat
Pentru aceasta Pilat căuta să-L elibereze; [apoi] L-a predat lor ca să fie răstignit (loan 19: 12, 16).

Oare de unde această contradicţie la Pilat? De unde această voinţă îndoită, în una şi aceeaşi persoană? Câtă vreme s-a aflat sub privirea luminoasă a lui Hristos, Pilat a vrut cu toată inima să-l elibereze pe Cel Drept. Dar când l-a învăluit întunericul privirilor evreilor, el a căzut de acord cu lucrările întunericului. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre iubirea aproapelui
Dar este mai de folos pentru voi să zăbovesc în trup (Filipeni l : 24).

Înflăcărat de dragostea lui Dumnezeu, Sfântul Apostol Pavel recunoaşte, în Epistola sa către Filipeni, că lui moartea îi este câştig, deoarece viaţa lui este a lui Hristos. Dragostea lui Pavel pentru Hristos îl atrage către dorirea morţii, pentru ca astfel să se afle cât mai aproape de Hristos, cât mai curând posibil, dar, de cealaltă parte, dragostea lui faţă de credincioşi îl obligă să rămână în trup. Totuşi, nu două iubiri sunt acelea care împart inima Apostolului în două direcţii diferite; ci una şi aceeaşi iubire este, care deschide înaintea lui două comori de aur şi pietre scumpe. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre hrana sufletului
Eu sunt Pâinea Vieţii (loan 6: 48).

Astfel a grăit Stăpânul Hristos neamului omenesc celui flămând. Acest cuvânt s-a împlinit timp de nenumărate secole după aceea, în vieţile nenumăraţilor următori ai lui Hristos care L-au primit pe Stăpânul ca hrană a sufletelor lor. Un tânăr disperat care era aproape de sinucidere s-a dus să se spovedească la un preot. Preotul l-a ascultat cu atenţie şi i-a zis: „Fiule, tu însuţi trebuie să te învinovăţeşti pentru nenorocirea ta. Sufletul tău flămânzeşte de moarte. De-a lungul întregii tale vieţi, tu nu ai învăţat decât să-ţi hrăneşti trupul, şi nu te-ai gândit niciodată că şi sufletul are nevoie de hrană; de o hrană mult mai preţioasă şi mai pretenţioasă decât cea a trupului, şi într-o măsură mult mai mare decât are nevoie trupul de a lui. Sufletul tău este acum în primejdie de moarte din cauza foametei la care l-ai supus. Fiule, împărtăşeşte-te de Trupul şi Sângele lui Hristos. Numai aceasta îţi poate mântui sufletul de la pieire. Zilnic şi mereu împărtăşeşte-te de Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Căci El este Pâinea de Viaţă Făcătoare a sufletelor noastre.” Tânărul l-a ascultat pe preot şi s-a întors la viaţă. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre milostenia cea lăuntrică
Daţi mai întâi milostenie cele ce sunt înlăuntrul vostru şi, iată, toate vă vor fi curate (Luca 11:41).

Curăţenia cea din afară îi șade bine omului. Dar aceasta este o curăţenie mai mică. Curăţenia lăuntrică este incomparabil mai importantă decât cea trupească. Aceasta este cea mai mare curăţenie. Un blid este mult mai folositor când este curat şi strălucitor în interior, chiar dacă exteriorul este plin cu funingine. Dar cînd el e strălucitor pe dinafară, dar plin de murdărie în interior cine va îndrăzni să mănânce sau să bea oare de acolo? În lume se află nenumărate exemple de curăţenii şi de învăţători care sunt mai mult ai trupului decât ai sufletului. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre pocăinţă şi iertarea păcatelor
Şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând de la Ierusalim (Luca 24: 47).

Aceasta este ultima învăţătură pe care Mântuitorul a dat-o apostolilor Săi. În aceste cuvinte se cuprinde, precum în miezul unei nuci, toată Evanghelia împăcării dintre Dumnezeu şi oameni. Căci ce vrea Dumnezeu de la oameni şi ce le dăruieşte El lor? El caută pocăinţa lor, şi le dăruieşte iertarea păcatelor. El cere puţin şi dăruieşte totul. Să se pocăiască oamenii de toate păcatele şi fărădelegile lor, şi să înceteze a le mai face, şi vor primi totul de la Dumnezeu – nu doar ceea ce doreşte cel mai mult inima lor, dar încă şi pe deasupra şi mult mai mult. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre post şi rugăciune
Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieşi, decât numai cu rugăciune şi cu post (Marcu 9: 29).

Aceasta este reţeta mântuitoare a Celui mai Mare Doctor al sufletului omenesc. Acesta este remediul cel încercat şi dovedit cel mai eficace de-a lungul veacurilor. Căci un alt remediu în contra nebuniei, nu exsită. Căci ce fel de boală este aceasta? Aceasta este boala în care sufletul omenesc este parazitat şi tiranizat de un duh rău, un duh ucigaş care lucrează la distrugerea atât a trupului, cât şi a sufletului acelui om. Băiatul pe care Mântuitorul l-a vindecat de acest duh rău fusese aruncat de el când în foc, când în apă, numai şi numai în scopul de a-l omorî. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre judecată şi osândă
Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a şi fost judecat (Ioan3: 18).

Cel care crede în Hristos Domnul nu este judecat, căci el se judecă singur pe sine şi îşi conduce paşii după lumina care este înaintea lui. Asemenea omului care umblă în întuneric mult şi se călăuzeşte numai după lumânarea pe care o ţine în mână – aşa este acela care crede în Hristos, adică, care umblă după El precum umblă omul după lumina ce-l călăuzeşte prin întunericul vieţii. Cel care nu crede a şi fost judecat. Adică, cel care nu are călăuză pe calea cea necunoscută încă de la primul pas pe care îl face, s-a şi rătăcit, a şi pierdut drumul. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre cum suntem liberi doar atunci când ne facem robi lui Hristos
Căci robul, care a fost chemat în Domnul, este un liberat al Domnului. Tot aşa cel chemat liber este rob al lui Hristos (I Cor 7:22).

Vestea bună pe care creştinismul o aduce zilnic lumii este aceea că evaluarea lucrurilor la adevărata lor valoare nu se poate face decât judecându-le după esenţă, iar nu după aparenţă. Să nu judecăm lucrurile după culoare sau după formă ci după înţeles. Să nu judecăm omul după poziţia lui socială sau după avere, ci după inimă, după inima în care şi-a pus şi simţirea, şi mintea, şi voinţa. După judecata lumii, judecarea creştinească a lucrurilor este întotdeauna şi mereu o noutate; căci ea învaţă că nu neapărat e rob acela care la arătare se vede rob; că nu neapărat e liber acela care călătoreşte mereu unde pofteşte. Căci după mentalitatea lumii sclav e acela care se „bucură” cel mai puţin de „viaţă” iar liber e cel dimpotrivă. Citeste in continuare »

Sfântul Nicolae Velimirovici despre neputinţa noastră atunci când suntem departe de Stăpânul Hristos
Căci fără mine nu puteţi face nimic (loan 15:5)

Domnul nostru nu obişnuia să vorbească în cuvinte mari. Nici un cuvânt rostit vreodată în lume nu a fost mai bine cântărit decât cuvintele rostite de El. Când Domnul nostru spune că fără El nu putem face nimic, atunci noi trebuie să înţelegem acest lucru chiar aşa cum a fost rostit, adică literal. Aici, el vorbeşte de cele bune, iar nu de cele rele. Noi nu putem face nici un fel de faptă bună fără Hristos, pe lângă Hristos sau în contra lui Hristos. El este proprietarul, dătătorul şi inspiratorul oricărui bine. Nici un fel de bine nu există în afara Lui, după cum nici un fel de rău nu se află în El. Domnul nostru a spus: Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele (Ioan 15:5). Ce pot face mlădiţele fără butuc? Oare mai pot ele creşte şi rodi? Nu, ele nu mai sunt bune decât de lemn de foc. Citeste in continuare »

Sfântul Ignatie Briancianinov – Predică în Vinerea Mare, la Vecernie

Şi tot norodul ce venise împreună la priveliştea aceea, văzând cele ce se făcuseră, se întorceau bătându-şi piepturile (Luca 23, 48).

Ce privelişte să fi fost aceea care îi adusese pe privitori în cea mai desăvârşită nedumerire? Ce privelişte să fi fost aceea care pecetluise cu tăcerea gurile privitorilor şi le cutremurase, totodată, sufletele? Ei veniseră ca să-şi îndestuleze pofta de iscodire, şi au plecat bătându-şi piepturile şi ducând cu sine o înfricoşătoare nedumerire… Ce privelişte să fi fost aceea? Citeste in continuare »